Într-una din seri, întorcându-mă de la serviciu, ca de cele mai multe ori foarte târziu, constatam că picase (iar) rețeaua electrică a catierului și singurele lumini erau cele ale farurilor mașinilor și cele ale iluminatului stradal. Nu era nimic neobișnuit pentru că, la mine în cartier, s-au construit o gramadă de blocuri noi, iar structura rețelei este cea pe care ne-a lăsat-o răposatul dictator.
Ajung la scară și parchez lângă stâlpul care ilumina aleea și intrarea în bloc. Un vecin mai în vârstă, dar foarte simpatic, de altfel unul dintre puținii care răspund la salut și mai schimbă 2-3 vorbe, fie și de complezență, patrula și răscolea iarba din grădinița de la scară.
“Bună seara!”, zic eu.
“Bună seara, copile!”, răspunde el, dar fără să-și ridice privirea și întorcând o piatră cu piciorul.
“Ați pierdut ceva? Vă pot ajuta cumva”, vine întrebarea mea, în mod firesc.
“Am pierdut cheile de la mașină și de la casă, dar nu mă poți ajuta”, răspunde el morocanos.
Fără prea multe alte întrebări, aprind lanterna telefonului și mă apuc să caut cu el. Și caut în stânga și-n dreapta. Fac 2-3 pași delimitând un perimetru de cautare.
Sincer? Mă așteptam să fie niște chei obișnuite, unele de ușă și o cheie inconfundabilă de Dacia Logan, mașină ce tronează semeț în fața scării… ce putea fi atât de greu?!
Dar, după câteva minute, mă opresc și-l întreb: “Vecine, dar cam pe unde le-ați pierdut? Nu de alta, dar să-mi iau un punct de plecare a cautărilor”.
Răspunsul lui a venit pe cât de simplu, pe atât de halucinant: “Ah! Ți-am spus doar că nu mă poți ajuta. Le-am pierdut în casă!”.
Mă pufnește instantaneu râsul și-i spun: “Păi bine bre Nea Nelule, dar de ce le cauți p’afară, dacă mata le pierduși în casă?”
“Păi vezi că nu înțelegi? S-a luat curentul și în casă e întuneric beznă. Eu n-am telefoane d’astea ca ale voastre cu lanternă, nici lanternă, n-am nici măcar o lumânare în toată casa… și unde mai pui că mi-e și urât pe întuneric. Afară măcar e lumină de la stâlpul ăsta!”.
Ce să mai zic? Avea dreptate și amuzat maxim, îi spun vecinului “spor la căutari și seară bună” și mă duc acasă. Îmi pun un pahar cu vin și mustăcind, mă gândeam la faza amuzant-stupidă de mai devreme, desprinsă parcă din poveștile cu Păcală.
Doar că, dintr-o dată, totul părea să capete sens… și făcând o proiecție a poveștii cu vecinul în viața mea, am realizat că de fapt nu era nimic deosebit în ceea ce făcea vecinul și ceea ce făcem, de cele mai multe ori inconștient, eu ca individ în funcție de context.
Oare câți dintre noi nu ne-am confruntat cu o problemă, cu un zbucium interior, sau poate am pierdut ceva sau pe cineva și în loc să căutam răspunsul în interiorul nostru, am încercat să mutăm problema în “curtea exterioară”?
Oare nu din aceleași motive, din cauza “urâtului” generat de întunericul interior căutăm să mutam problema la lumină? Chiar dacă rezolvarea este imposibilă, măcar nu mai este în interior, acolo unde apasă și doare… și asteptăm cumva ca cineva sau ceva din exterior să ne rezolve problema noastră interioară?
Nu cred că există om care să nu se fi confruntat, măcar o dată în viață, cu o problemă interioară care l-a măcinat și din pricina căreia i-a blamat și condamnat pe alții, dar în același timp să se autoexonereze de orice culpă personală. În mod egoist, dar firesc în acelasi timp, ți se pare că problema ta este mai mare decât a altora și deși ai auzit și pe alții confruntându-se cu probleme similare, a ta rămâne mai importantă și mai dureroasă.
De ce spun că în mod firesc? Pentru că, atunci când cineva îți povesteste de o problemă personală aemănătoare, oricâte detalii ți-ar da, nu te afectează în mod direct, pentru că nu se răsfrânge direct asupra ta, dar în aceelași timp și viceversa este perfect valabilă.
Și atunci, mi-am amintit un citat al psihologului Wayne Dyer din cartea sa, The Power Of Intention: “Dacă schimbi modul în care privești lucrurile, lucrurile la care privești, se vor schimba!”.
Și da! În momentul în care nu mai încerci să arunci mingea peste gard, în ograda celorlalți și îți asumi problema interioară ca fiind a ta și conștinentizezi că ești singurul în măsură să o rezolvi, începi să privești lucrurile dintr-o altă perspectivă cât mai obiectivă!
O astfel de problemă poate fi pierderea unor lucruri (mașină, bani, bijuterii, proprietăți), servicii (locul de muncă, falimentul afacerii personale), poate fi pierderea unor persoane (prieteni, membri ai familiei, persoana iubită) sau a unor calități (frumusețe, încrederea sau respectul de sine) și te poate dezechilibra emoțional.
Tot ceea ce trebuie să faci, este să separi problema de cei din jur, care chiar dacă empatizează cu tine în astfel de momente și te ajută, au viața lor și nu le poti cere să se oprească în loc din pricina durerii tale. Timpul nu se va opri în loc din această cauză, viața nu se va opri în acel moment, chiar dacă din pricina durerii vei avea destule momente în care să crezi asta și să reușești să te aduni și să-ți mai găsești rațiunea de a continua.
Este foarte important să lași anumite lucruri să treacă, să le dai pur și simplu drumul. Trebuie să înțelegi totuși că este doar o situație de moment și nu va dura la nesfâșit, dar și că nu-i un joc la care ai putea trișa ca să poți depâși mal lesne momentul. Nu aștepta ca, la final, să ți se dea ceva înapoi, să ți se recunoască efortul, meritele sau să-ti fie ințelese rațiunile, determinarea, lupta, câștigul sau pierderea.
Dă-ți silința să închei această etapă, chiar în mod forțat la nevoie, împotriva voinței tale… și nu din orgoliu, neputință sau mândrie, ci pur și simplu pentru că acea situație, evenimet sau persoana, nu se mai potrivește in viața ta… întoarce pagina și mergi mai departe, oricât de greu ar fi. Dacă pivești înapoi la alte evenimente din viața ta sau al celorlalți, realizezi că totul trece, mai devreme sau mai târziu. Momentele frumoase nu durează la nesfârșit si de asemenea nici momentele dificile nu vor dura la nesfârșit. Ai încredere că și acesta va trece…
Nu te ajuta cu nimic să te oprești în loc și să aștepți, chiar dacă ești tentat s-o faci și chiar ai s-o faci o perioadă… unii pot aștepta zile, săptămâni, luni, chiar ani, în funcție de intensitatea sentimentelor sau de natura traumei… pentru că dacă faci asta, e ca și cum ți-ai declina drepturile asupra vieții tale celui care ți-a provocat durerea, sau ai ceda în favoarea situației dificle să te controleze, determinând astfel când, cum și mai ales cât anume din traumă să fie vindecată.
În momentul în care realizezi că totul ține de tine, dacă vrei să grăbești procesul de vindecare, trebuie să treci cu totul peste ce ți s-a întâmplat, să te aduni și oricât de greu ți-ar fi, să te descurci singur!
Din punctul meu de vedere, un alt pricipiu esențial în procesul de vindecare, este acela că nu există resentimente justificate! Și poate suna absurd, dar întorcându-ne la citatul lui Dyer despre felul în care privim lucrurile, vom înțelege că situația, indiferent de natura ei, indiferent de câtă furie sau ură generează, trebuie ignorată.
Fie că e vorba cel care ne-a înșelat încrederea și poate nu ne-a mai returnat banii împrumutați, fie că vine vorba de alte pierderi materiale sau financiare, fie că e vorba de pierderea cuiva drag sau că cineva drag ți-a înșelat asteptările și ți-a zdrobit definitv încrederea, părăsindu-te pentru altcineva… sau orice alte lucruri, ce în adâcul sufletului tău, par justificate și ți se pare că ești îndreptățit să fii indignat, NU TREBUIE SĂ EXISTE RESENTIMENTE JUSTIFICATE!
Dacă vei căra cu tine, în sufletul tău, resentimentele, acestea vor crea în tine sentimentul disperării și ajunge ca până la urmă să te rănească și în unele cazuri rana poate fi atât de gravă încât îți poate fi fatală!
Știați că nicio înțepătură de păianjen sau scorpion, sau o mușcatură de șarpe nu a a ucis vreodată pe cineva?! Mușcătura lor este insgnifiantă în comparație cu mușcătura unui animat de talie mai mare (un animal de pradă), care îți poate crea leziuni severe sau chiar te poate ucide pe loc, de cele mai multe ori poate fi inobservabilă.
Ceea ce este cu adevarat letal la aceste insecte și reptile, este veninul eliberat, care se răspândește în sânge și ne ucide până la urma.
Înțelegând analogia, cam același lucru se întamplă și cu ura și cu resentimentele. Ca să te poti vindeca, trebuie să elimini “veninul” care te otrăvește. Și pentru ca procesul de vindecare să funcționeze pe deplin și să poți trece mai departe , va trebui să accepți situația și finalitatea ei, să te ierti pe tine pentru ce ai făcut sau pentru ce n-ai făcut, deși ar fi trebuit făcut, dar și pe cel, sau pe cei, care ți-a(u) greșit… și adevărul este că nu-i ușor deloc!
Astfel, afirmațiile pe care le faci, amestecate cu credința ta și cu convingerile tale vor tinde să devină realitatea ta. Dacă tot timpul vorbești de ceea ce ți s-a întâmplat și cum ți-a blocat evoluția această ”problemă”, cum nu poți găsi calea de ieșire din această situație neplăcută, cum n-ai avut noroc și dramatizezi situația lamentându-te, nu faci altceva decât să te adâncești în neputință și să te complaci cu statutul de victimă.
Da, probabil că ai dreptate! Cel puțin ai dreptatea ta, dacă ceilalți nu ți-o împărtășesc pe deplin sau chiar deloc… ceea ce ți s-a întâmplat este nedrept și clar nu meritai asta, dar dacă alegi să te vindeci, trebuie să își schimbi modul de a privi lucrurile și în loc să te ascunzi plângându-ți mereu de milă la nesfârșit, te mobilizezi și te ridici scuturându-te de praf, privești înainte și transformi radical totul, alegând o atitudine diametral opusă.
Așa că, în loc să spui mereu: “nu știu cum să fac asta”, să spui: “chiar dacă nu știu cum s-o fac, sunt pregătit să învăț cum să fac asta”… în loc să spui: “tărăgănez întotdeauna lucrurile și nu duc niciodată nimic până la capăt”, spune: “procrăstinarea nu este o calitate a mea…. acest lucru contează enorm pentru mine și voi găsi o soluție să-l duc la bun sfârșit, indiferent de efortul necesar”… în loc să spui: “sunt un eșec”, spune: “am eșuat! dar astfel am învățat o lecție și pe viitor nu voi repeta această greșeală”… în loc să spui: “cele mai fericite zile ale mele au trecut”, spune: “zilele fericite urmează să vină pentru mine”… în loc să crezi și să afirmi că ceilați sunt mai norocoși ca tine sau că s-au născut cu talente sau abilități speciale, privește-te în oglindă și spune-ți că tu ești binecuvântat, că ești puternic și determinat, că ești capabil să înveți și să crești în fiecare zi mai mult și astfel, într-o bună zi, vei putea face o mare diferență în viața ta și a celorlalți… și cu siguranță vei face acea diferență!!!
Poate nu a fost vina ta in ceea ce s-a întâmplat și atunci totul este în afara controlului nostru. Dar, dacă te detașezi de evenimentul care a generat trauma interioară și privești obiectiv s-ar putea să vezi anumite situații în care ai fi putut face lucrurile mai bine sau să le fi făcut diferit, astfel încât consecințele să fie mai puțin dureroase, chiar dacă nu ai fi putut schimba deznodământul.
Trecutul este trecut și când nu ești capabil să schimbi situația, ești provocat și chiar obligat să te schimbi. Ieși din cerc și încetează să retrăiești la nesfârșit în buclă iar și iar aceeași secvență, tânjind să retrăiești aceleași emoții. Obișnuiește-te cu ideea că nu poți întoarce timpul ca să poți schimba ceva din trecut și învață-ți lecția, pe care mai apoi folosește-o în procesul tău de dezvoltare personală. Atunci ai să descoperi că în tot există o binecuvântare, uneori foarte bine ascunsă, dar cu siguranță există!
Cu toate acestea, la final nu trebuie să-ți negi reminiscența sentimentelor, suferința prin care ai trecut și să te rușinezi de lacrimile vărsate pe parcursul suferinței și caută-i înțelesul, căci, chiar dacă ai avut momente în care ai simțit asta, viața nu este niciodată insuportabilă în funcție de circumstanțe, sau lipsită de sens și de scop, iar de cele mai multe ori, suferința încetează chiar in momentul în care își găsește sensul. Dacă există viață în toate sensurile, atunci trebuie să existe sens și în suferință.
Fiecare este supus încercărilor vieții și fiecare este direct responsabil pentru propria-i viață, și vieții el îi poate răspunde doar cu responsabilitatea asumată pentru acțiunile sale… așa că, trăiește ca și cum ai trăi deja pentru a doua oară… și ca și cum ai acționa pentru prima dată greșit, la fel de greșit, pe cât ești pe cale să acționezi acum … și în niciun caz, nu te lăsa judecat de cei care nu se pot întreaba, pe ei înșiși, cu sinceritate absolută dacă într-o situație similară cu a ta, ar fi făcut sau nu aceleași lucruri ca și tine.
Așadar, cea mai mare libertate a noastră, este libertatea de a alege atitudinea noastră și de a fi responsabili de situaţia în care ne aflăm într-un anumit punct al existenței și astfel vom putea ințelege că societatea actuală este caracterizată de orientarea spre realizare și, în consecință, adoră oameni care au succes și sunt fericiti (cel puțin aparent). Dar aceasta nu trebuie să ignore valoarea tuturor celor care sunt altfel și, în acest fel, sa estompeze diferența decisivă între a fi valoros în sensul demnității și a fi valoros în sensul utilității. Dacă cineva nu cunoaște această diferență și consideră că valoarea unui individ provine doar din utilitatea sa actuală, atunci confundarea demnității omului cu o simplă utilitate duce la o confuzie conceptuală.