Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. Memoria definește dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente temporale: trecut, prezent și viitor. De-a lungul timpului, memoria a fost studiată și clasificată după diverse criterii, și pot fi delimitate mai multe forme ale acesteia: de scurtă durată, de lungă durată, explicită, implicită, vizuală, auditivă, motrică, tactilă, olfactivă și gustativă.
Astfel, după prezența sau absența intenției, scopului și controlului voluntar în timpul proceselor inerente de engramare, de păstrare și de reactualizare a informațiilor, se delimitează două tipuri majore de memorie: memoria involuntară și memoria voluntară, iar după gradul de înțelegere al celor memorate, memoria poate fi mecanică sau logică.
În fine! După criteriul timpului, se delimitează: memoria de scurtă durată și memoria de lungă durată. Memoria pe termen scurt permite amintirea unui eveniment pentru o perioadă de câteva secunde până la un minut fără repetiție. Și dacă depozitarea informațiilor în memoria pe termen scurt are, în general, o capacitate strict limitată ca volum și ca durată, ceea ce înseamnă că informațiile nu sunt păstrate pe termen nelimitat, în schimb, memoria pe termen lung poate stoca cantități mult mai mari de informație pentru o durată potențial nelimitată (uneori avem amintiri ce durează o viață), iar capacitatea sa este incomensurabil de mare.
Grație memoriei, ființa noastră psihică, EUL, dobândește continuitatea identității în timp. Fără o dimensiune mnemonică, am trăi numai prezentul clipei și am fi în permanență puși în fața unor situații noi, pentru care nu am dispune de nici un fel de experiență anterior elaborată, de nici un procedeu de abordare sau rezolvare și ne-am zbate permanent în jocul încercărilor și erorilor, adaptarea devenind imposibilă.
Din punct de vedere, mai mult sau mai putin documentat sau științific, trag concluzia că orice amintire stocată în memoria de lungă durată are la bază o emoție sau o repetiție! Și dacă repetiția este în sine, un exercițiu, emoțiile sunt rezultatul unor experiențe trăite în trecut.
Astfel, fiecare amintire este direct conectată la oameni, lucruri, evenimente, la anumite momente și locuri pe care creierul le înregistrează.
Cu cât reacția emoțională este mai puternică, raportat la o anumită experiență din viața ta, cu atât este mai mare coeficientul emoțional și proporțional cu acesta creierul va acorda mai multă atenție cauzei.
În momentul în care are loc o astfel de experiență, cu o încărcătură emoțională seminificativă, creierul își concentrează toată atenția asupra cauzei și actionează ca un aparat de fotografiat, imortalizând momentul ca pe o fotografie, pe care o numește amintire și pe care o stochează. Așadar, amintirile pe termen lung sunt create din experiențe cu o mare încărcătură emoțională, generată de circuitele neuronale și de procesele chimice ce declanșează în acele momente.
Spun asta pentru că, în funcție de circumstanțe, creierul secretă hormoni, substanțe care-l ajuta la realizarea conexiunilor și la transmiterea impulsurilor la nivelul sistemului nervos. De aeea, în momentele plăcute, creierul secretă dopamină, oxitocină, endorfină și serotonină, numit și hormonul fericirii, iar capturile înregistrate în acele momente se transformă în amintiri plăcute, iar în momentele mai putin plăcute: de teamă, de constrângere sau de stres, el secretă adrenalină și cortizol, care asociază momentul cu o stare de alertă sau cu senzații neplăcute și-l transformă în amintiri neplăcute sau chiar în traumă, dacă șocul emoțional este foarte puternic.
Acesta este motivul pentru care, atunci când avem o reacție emoțională la cineva sau la ceva… majoritatea oamenilor simt că nu își pot controla reacțiile emoționale… și pentru majoritatea oamenilor chiar așa și este, deoarece sunt procese neurologice complexe, care interpretează acea experiență și în funcție de rezultat, se genereaza chimic hormonii care vor defini și cataloga aceste emoții.
În urma studiior, s-a dovedit că, dacă permiți ca o reacție emoțională să dureze ore sau zile, asta se numește dispoziție și în funcție de ceea ce a provocat-o, poate fi bună dispoziție sau proastă dispoziție. Dacă se menține aceeași reacție emoțională timp de câteva săptămâni sau luni, va deveni temperament… dar dacă păstrezi aceeași reacție emoțională ani buni, aceasta va deveni o trăsătură de personalitate, iar dacă la bază stă o experiență emoțională negativă, personalitatea poate deveni una dintre cele mai puțin plăcute.
Așadar, atunci când oamenii au o amitire, ceea ce fac de fapt, este să-și amintească un anumit eveniment! Iar dacă evenimentul este unul plăcut, creierul va secreta serotonină și astfel, inidividul ajunge să retrăiască senzații de beatitudine, uneori echivalente cu cele pe care le traiesc consumatorii de narcotice… dar, dacă evenimentul are la bază emoții negative, creierul va decreta starea de alertă, deoarece nevoile de supraviețuire sunt generate de hormonii de stres, se declanșează starea de alertă și se acordă atenție sporită, facând o proiecție a ceea ce s-a întâmplat în trecut, pentru a fi pregătit, în caz că se întâmplă din nou un eveniment neplăcut.
Astfel, atunci când acele emoții negative revin si influențează anumite gânduri, iar acele gânduri creează aceleași emoții, se proiectează starea din trecut, creierul secretă același tip de hormoni, iar corpul nu va face diferența că este în prezent sau în trecut… de cele mai multe ori, corpul are un atac de panică, pe care nici măcar nu îl poți prezice, deoarece este programat în mod inconștient.
Este într-adevăr interesant cum acționează aceste ancore în trecut și cât de puternic poate fi efectul acestora pentru cineva… mai ales când este vorba despre o traumă și despre efectul de knock-out a acesteia.
Studiile despre emoțiile generate de momentele plăcute, sunt foarte puține, căci în decursul timpului, nu s-a plâns nimeni de prea mult bine, dar sunt nenumărate studii despre cei ce experimentează un eveniment neplăcut traumatic, pe care apoi îl tot repetă… și de aceea există o permanentă încercare de a înțelege de ce oamenilor le este atât de greu să treacă peste traume.
Schimbând ușor macazul de la explicațiile pseudo-documentate, spre latura personală, dar fără să schimb subiectul, eu cred că nu conștientizăm pe deplin puterea amintirilor și trăim cu o falsă impresie, aceea că în funcție de context sau de nevoi, putem ”îngropa” oameni sau evenimente din trecut.
Doar că nu este chiar așa… toate experiențele anterioare stau la baza EU-ului prezent, iar această succesiune de eu-uri este în permanentă dezvoltare prin acumulare de noi cunoștiințe. Astfel, cred că pot spune că trecutul este o suma alegerilor făcute și acesta nu poate fi schimbat sub nicio formă, pe când prezentul este de fapt șansa unor alegeri corecte, iar viitorul va fi judecătorul ce va demonstra că alegerile au fost sau nu corecte. De aceea, uneori trecutul și alegerile făcute se întorc și te izbesc precum un berbec, cu o forță inimaginabilă.
Dar și dacă trăiești o viață fără riscuri nu merită a fi discutată, pentru că orice experiență de viață, este, până șa urmă, o lecție, și noi avem obligația de a învăța ceva din fiecare experiență trăită și din fiecare lecție primită. În cazul unei experiențe mai puțin plăcute, e normal să suferi și o perioadă e absolut normal sa trăiești și in trecut, dar amintește-ți că paharul odată vărsat, rămâne vărsat și nu mai poți recupera lichidul, indiferent de efortul pe care-l vei depune… iar lichidul pe care l-ai putea recupera, ar fi deja compromis și nu va mai fi, în niciun caz, la fel… în schimb, îl poți șterge și mai apoi să reumpli paharul cu altceva.
Nu te teme de emoțiile tale, chiar dacă sunt unele ce vin din trecut! Separă-le! Pe cele negative încearcă le poziționezi înapoi în trecut, astfel încât corpul tău să nu intre in starea de alertă, generând un eventual atac de panică, iar de cele pozitive, bucură-te ori de câte ori ai ocazia. Mintea, ca și inima, nu-s cutii care se umplu și cîrora le pui capac, ca mai apoi să umpli altele…
În timp ce, mintea uneori are nevoie de timp pentru a tria și pentru a separa emoțiile, ca mai apoi să poată trage concluziile și pentru a le pune în aplicare, inima e capabilă să primească multe, să accepte multe și să iubească mult… uneori poate într-un fel irațional, absurd și ciudat, dar necondiționat. Căci, dacă iubești condiționat, toate acele condiții se vor întoarce, mai devreme sau mai tarziu, împotriva ta și te vor lovi cu puterea și furia unui uragan… fâ totul natural, așa cum îți dictează inima… pentru că, din păcate, nu există rețete pantentate în iubire și nici n-ai să găsești niciunde indicatoare care să te ghideze și să te învețe cum să pășești în viață, chiar dacă ai să le cauți cu disperare.
Invață să te bucuri de lucrurile mici, căci într-o zi, privind în urmă, ai să descoperi că au fost de fapt lucruri mari! Și nu uita că, așa cum există momente fericite, de care îți amintești totuși cu o umbră de tristețe, există și amintiri pe care ai vrea să nu le uiți niciodată… eu cred cu tărie că, așa cum am trecut de la călăria armăsarilor pe câmpuri nebătătorite la mașini de mare viteză pe șosele, iar de la mașinile de pe străzi la avioanele din văzduh și mai nou la nave ce călătoresc în spațiu, la un moment dat vom avea posibilitatea să călătorim în timp… și dacă nu ne mai amintim acele momente, în care am fost atât de fericiți ca să ne putem întoarce la ele, ar putea fi o șansă irosită…
Fii melancolic! Nu te teme să te cufunzi în melancolie, dar nu poposi prea mult în această stare, căci chiar daca este frumos, ca și sub apa mării… unde ți se dezvăluie o lume mirifică, total diferită de ce-i la suprafață… dacă zăbovești mult, te îneci. Te îneci nu pentru că ai căzut în apă, ci pentru că rămâi sub apă… la fel și-n amintiri! Plutește și lasă-te dus de valuri. Nu mai încerca să-ți cenzurezi visele înainte de a începe să visezi, căci visul minții construiește castele, iar visul inimii le luminează… și așa cum există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul; există clipe, oameni și fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.
Ține cont că amintirile, ca și sentimentele, nu implică reciprocitate absolută și că uneori neprimind ceea ce îți dorești, este spre binele tău, iar o cotitură nu înseamnă neapărat un capăt de drum… decât dacă eventual uiți să iei curba!
Amintește-ți și că toate poveștile tale, toate amintirile tale, toate experiențele tale, sunt unice și sunt lecții de viață pe care nu le-ai fi putut învăța din niciun manual… iar dacă chiar și o singură persoană își amintește de tine, așa cum tu îți amintești de alții, atunci nu mai contează dacă toți ceilalți uită de tine.
