Odată cu evoluția fulminantă a tehnologiei, implicit a luat amploare și fenomenul socializării online, și bineînțeles, și oportunitățile s-au diversificat.
Și uite cum, acum avem gratis și la discreție: Facebook, Twitter, LinkedIn, Instagram, Snapchat, Pinterest, Tik-Tok, Twiter, MySpace, Reddit, Messenger, Whatsapp, etc … avem di tăti dom’le! Mai puțin o viață… dar aceasta este doar o consecință…
Și dintr-o dată, viața a devenit mult mai ușoară, căci avem aplicații pentru socializare, pentru comunicare, pentru divertisment, pentru planificarea lucrurilor și activităților personale sau colective… avem aplicații peste aplicații, care ne reamitesc zilele de naștere, care ne reamintesc să bem apă, să ne numărăm pașii, să numărăm trepte sau cât și cum dormim … și totul gratis! Curent si net să fie si totul este bine… căci dacă una dintre cele două condiții “esențiale” nu este îndeplinită, suntem pierduți în spațiu… parcă și legea gravitației se supendă…
Și trebuie reținut că totul e gratis … sau cel puțin, aparent gratis!!!
Ce dacă ne cer aplicațiile permisiunea să ne acceseze microfonul, camera, poziția gps, galeria, datele personale? Doar n-avem nimic de ascuns… n-avem secrete si până la urma urmelor, sutele de reclame ce ne vin prin acceptarea cookie-urile pot fi de bun augur într-o bună zi și prindem o super-oferta la creioane cu gumă de șters… la care oricum, mulți nu le mai știm rostul…
Ceea ce credem că e gratis și destinat să ne ajute sau sa ne relaxeaze, provoacă o dependență inconștientă pentru noi utilizatorii finali, dar bine gândită până in cel mai mic detaliu de cei care le dezvoltă… astfel ei vor folosi, cu acordul nostru, datele colectate pentru campanii sociale, psihologice, publicitare, de marketing sau chiar electoral-politice…
Dar, de ce ne-ar interesa toate acestea când ne oferă atâtea servicii în schimb?
Ne oferă posibilitatea să socializăm, să cunoaștem oameni noi, pe care în mod normal nu am fi avut posibilitatea să-i cunoaștem… să dobândim abilitați nebănuite de comunicare în online și pentru asta trebuie să petrecem cât mai mult timp conectați.
Dar, timpul petrecut în online de unde-l iei? Ai găsit vreo aplicație care să lungească cele 24 de ore?
Nu! Bineînțeles că nu! Așa că, dacă la începuturi ai ciupit câte puțin timp, de ici-colo, ajungi să tai atât de mult, încât ajungi să-i neglijezi pe cei apropiați, iar mai apoi ajungi să te neglijezi chiar pe tine. Începi să te privezi de cititul unei cărți, de o plimbare (chiar de unul singur) prin parc, unde ciripitul păsărelelor nu este digitalizat, iar peisajul neprelucrat grafic cu vreo altă aplicație “utilă”… și ajungi să dedici cât mai mult timp mediului virtual și prietenilor din mediul virtual al căror numar, în mod suprizător, este mult mai mare decat al prietenilor sau chiar al cunoștințelor din viața reală…
Așa, și?! Ce-i rău în asta?!
Astfel ai parte sute de urări, unele mai sincere ca altele, cu ocazia de zilei de naștere sau de ziua numelui… de sărbătorile religioase și alte serbări… ceea ce, în viața reală, nu se poate întâmpla. Este dovedit științific, de către profesorul Robin Dunbar, că un om are în medie, cam 150 de persoane cu care relaționeaza și pe care-i numește prieteni!
În momentul în care postezi ai parte de aprecieri si de comentarii… care-ți pot îmbunătăți sau dimpotrivă îți pot strica starea de spirit. Unii te apreciează și o fac sincer, deși uneori aceastea pot fi percepute greșit, iar alții o fac cu o falsă gratitudine și chiar dacă este percepută corect aprecierea lor, este totuși greșit să prețuiești o falsă deferență.
Oare de ce am putea percepe greșit anumite lucruri în online? Pentru că, în mediul virtual, în mare parte comunicarea este scrisă, iar uneori mesajul poate fi denaturat sau chiar deteriorat de lipsa celorlalți factori care intervin într-o conversație din viata reală… adică: tonul, mimica, inflexiunile vocii și nu în ultimul rând, în funcție de context, privirile și de ce nu, o atingerea mâinilor….
În mediul virtual textul, chiar și îndulcit el din abundență cu fel și fel de zâmbilici, nu exprimă emoția… pur și simplu nu se poate! Și ca o consecință, treptat ne transformăm într-un fel de “animale e-sociale”. Ne adjustăm și ascuțim simțurile dobândinte în urma experiențelor anterioare, astfel încât suntem capabili, bazându-ne doar pe intuiție și pe instinct, să judecăm o persoană pentru ceea ce este sau pentru ceea ce consideram noi că nu este.
Putem să o judecăm și chiar să o condamnăm, uneori radical și irevocabil… fără să-i cunoaștem povestea și/sau motivațiile într-o anumită ipostază, dar pe baza status-urilor, postărilor, comentariilor și a numărului de aprecieri, putem da un verdict.
Devenim dependenți de atenție, de emoticoane și de degețele (thumbs-up)… iar numărul lor, dar și expeditorii lor, ne pot influența aproape instantaneu starea de spirit. Iubim online-ul pentru că ne oferă posibilitate de a ne asuma o identitate imediată… sau, la nevoie, chiar mai multe.
Este mediul unde ne transformăm personalitatea și ne modelăm profilul după cum dorim să fim percepuți… așa cum nu putem fi cu adevărat în viața reală. Și prezentam exact atât cât trebuie să se vadă… extras din context, totul poate părea perfect… sau mai mult ca perfectul 😉
Și cu ce mai vine online-ul ăsta? Hmmmm, cu o fățărnicie asumată… adică., dacă vrei sa impresionezi prietenii virutali, nu te poți posta oricând, oricum, în orice fel sau ipostază… renunțăm la hainele de zi cu zi și ne postăm doar cu alea bune, de duminică… cheltuim mai mult ca să impresionam… uneori mai mult decât ne permitem.
Și tot din nevoia de a impresiona publicul, punctual sau constant, ajungem să facem împrumuturi și să cumpărăm lucruri de care nu avem neaparată nevoie. Uităm să trăim pentru noi, așa cum ne place de fapt și încercăm să trăim cum dicteaza trend-ul din cercurile în care ne învârtim sau spre care tindem să accedem.
Devenim dependenți de atenție, de emoticoane și de degețele (thumbs-up)… iar numărul lor, dar și expeditorii lor, ne pot influența aproape instantaneu starea de spirit. Iubim online-ul pentru că ne oferă posibilitate de a ne asuma o identitate imediată… sau, la nevoie, chiar mai multe.
Este mediul unde ne transformăm personalitatea și ne modelăm profilul după cum dorim să fim percepuți… așa cum nu putem fi cu adevărat în viața reală. Și prezentam exact atât cât trebuie să se vadă… extras din context, totul poate părea perfect… sau mai mult ca perfectul 😉
Și cu ce mai vine online-ul ăsta? Hmmmm, cu o fățărnicie asumată… adică., dacă vrei sa impresionezi prietenii virtuali, nu te poți posta oricând, oricum, în orice fel sau ipostază… renunțăm la hainele de zi cu zi și ne postăm doar cu alea bune, de duminică… cheltuim mai mult ca să impresionam… uneori mai mult decât ne permitem.
Și tot din nevoia de a impresiona publicul, punctual sau constant, ajungem să facem împrumuturi și să cumpărăm lucruri de care nu avem neaparată nevoie. Uităm să trăim pentru noi, așa cum ne place de fapt și încercăm să trăim cum dicteaza trend-ul din cercurile în care ne învârtim sau spre care tindem să accedem.
În unele cazuri, din aceeași nevoie de senzațional, vânătoarea de degetele sau inimioare este dusă dincolo de limitele decenței și se promovează fățiș nuditatea și grotescul… sau se inițiază fel și fel de provocări idioate și iresponsabile, care nu o dată au instigat masele de adolescenți, iar rezultatele în unele cazuri au avut urmări grave sau chiar fatale.
Ca să fi acceptați în anumite cercuri, începem să ne triem prietenii! Iar pe ăia mai sărăcuți, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere intelecual, începem să-i marginalizăm și de multe ori ne rușinăm cu ei…
Îi renegăm pentru că tindem sper alte standarde, iar ei, prin simpla asociere cu ei, ne trag în jos … și oricum, față de ei ne putem disculpa oricând, invocând viața extrem de ocupată… în loc să apreciem prietenia lor sinceră, loială și dezinteresată. Începem să socotim și implicit să fim socotiți ca numere… cât ai in cont, cât și ce deții, cât și ce poți oferi… ce conexiuni sociale ai, unde muncești și mai ales ce funcție ai, câte carduri, câte mașini și cât de scumpe ai, câte case, câte vacanțe și unde îți permiți să le faci… totul devine CÂT DE MULT!
Dar cel mai trist este că începem să ne rușinăm cu părinții, care sunt învechiți și depășiti demult de acestă tehnologie… unii de condiție medie, care n-au avut posibilități să ne ofere ceea ce alții au primit. Sau poate, pur și simplu au ținut la anumite principii și au preferat să ne ofere o educatie simplă, dar corectă, dintr-o muncă umilă dar cinstită, în loc să ne ofere făcând fel și fel de mișmașuri un alt “statut”, de cele mai multe ori, unul parvenit. Încercăm să ne folfilăm în fața lor și să-i dosim, în loc să ne mândrim cu ei și să le fim recunoscători, chiar și pentru acel puțin pe care au putut să ni-l ofere.
De dragul trend-ului sau al anturajelor, ne expunem atât pe noi, cât și pe cei apropiați nouă, iar uneori consecințele pot fi cumplite, căci în funcție de moment și de context, acest online te poate demola și te poate marca pe viață. Totul poate avea consecințe psihologice majore, în funcție de experiența traită… iar acestea, conform tuturor pricipiilor teleologice, pot dura uneori, toata viața.
Dar, online-ul este foarte distractiv, cel puțin pentru unii… căci din nevoia de validare personală permnanentă, poți întreține mai multe relații simultan. Și nu-ți faci prea multe probleme din pricina acestor relații, pentru că, la nevoie, le poți încheia brusc, fără prea multe explicații complicate, grație unui buton extrem de util în astfel de situații: block… iar efectele asupra celuilalt să rămână în grija prietenilor sau eventual a unui psiholog (dacă își permiți unul), căci până la urmă, această socializare nu implică niciun fel de “datorie” și depinde de fiecare cât de mult ia lucrurile în serios.
Dar ce ne facem cu acest online și cum îl controlăm în momentul în care pune stapânire pe copii noștri? Când începe să le motiveze și lor goana după thumbs-uri, inimioane, de prieteni mulți și de urmăritori, care să le alimenteze ego-ul și să le creeze o serie de indentăți contadictorii?
Așa cum ei ne văd pe noi, nonstop cu telefoanele în mână, ca o extensie a corpului nostru, va fi greu să înțeleagă că, mediul virtual necontrolat și în exces, poate deveni ceva nociv și adictiv… și sunt cu atât mai greu de controlat și de îndrumat, cu cât intra mai mult în contact cu alții de mediul lor, care nu privesc la fel toate aceste intrumente de distragere a atenției și de promovare a unor valori volatile.
Nu spun că online-ul este în totalitate nociv, ci că suntem responsabili pentru felul în care-l folosim și cum gestionăm resursele lui, iar în momentul în care se transformă în obicei, devine cu adevărat o problemă. Pentru că obiceiul este un set automatisme: gânduri, acțiuni, emoții, acțiuni și reacțiuni, ce se dezvoltă prin repetiție… obiceiul este ceva ce ai făcut și repetat de atâtea ori, încât corpul tău a ajuns să știe, să acționeze și să reacționeze mai bine decât mintea ta.
Dacă primul lucru pe care-l faci dimineața, în mod inconștient, este să apuci telefonul și să-ți verifici notificările… apoi să răspunzi specific, la fiecare in parte… iar seara ți se încheie abia după ce toate feed-urile au fost verificate, este foarte posibil să ai deja o problemă.
Pe de altă parte, studiile realizate recent demonstrează că reţelele de socializare ne influenţează negativ şi percepţia asupra propriei persoane. Sentimentul de frustrare legat de realizările prietenilor de pe Facebook, de exemplu, îşi pune amprenta asupra psihicului nostru. Aceste reţele de socializare afectează respectul de sine, spun psihologii. Un studiu britanic a demonstrat că mai mult de jumătate dintre utilizatorii reţelelor de socializare au apreciat că această activitate le-a afectat negativ viaţa personală. Mai exact, subiecții au observat că respectul de sine le-a fost ştirbit prin compararea cu prietenii de pe Facebook sau Twitter.
Deşi pare banal, sentimentul de frustrare legat de realizările colegilor sau prietenilor de pe reţelele de socializare îşi pune amprenta asupra psihicului, chiar dacă majoritatea celor implicaţi nu o recunosc… rețelele sociale distrug discuția civică, cooperarea dintre oameni și totodată contribuie și la dezinformare si devine o problemă la nivel global, ce distruge elementele fundamentale ale societății și ale relațiilor dintre oameni.
Mediul online nu este sub nicio formă un substitut al mediului offline, spun sociologii. Datele arată că aproximativ un sfert dintre americani recunosc că au ratat frumuseţea unor momente importante din viaţa lor în încercarea disperată de a le imortaliza şi a le posta pe reţelele de socializare pentru urmăritorii lor!
Adevăratele valori umane: respectul, integritatea, înțelepciunea, iubirea, generozitatea (neafișată și nemediatizată), încrederea, prietenia și bunul simț, desi ar trebui să primeze, s-ar putea să nu fie atât de strălucitoare precum sunt “valorile” din mediul online. Și chiar dacă uneori suntem conștienți că, acelea din online, nu sunt nimic mai mult decât niște mofturi poleite, le acceptăm tacit ca să nu fim excluși de… friend-șii, follow-erii, trend setter-ii, influencer-ii și de creatorii de content online.
Dar, dacă ajungi să înțelegi că mediul online nu este sub nicio formă un substitut al mediului offline și diminuezi considerabil timpul petrecut în lumea virtuală, vei putea redescoperi acele mici plăceri ale vieții reale… și printre multe alte beneficii ale renunţării la reţelele de socializare se numără: mai mult timp pentru activităţile sportive, pentru lectură, pentru familie şi pentru întâlnirile reale cu prietenii.